Marketingul reprezinta „raspandirea vorbei” despre un anume produs sau serviciu oferit consumatorului final, care il va achizitiona. Marketingul targetat implica segmentarea pietei, pentru optimizarea eforturilor depuse pentru promovare.
Marketingul este o functie importanta ce joaca un rol vital in dezvoltarea unei afaceri. Daca produsul oferit nu este bine promovat si nu reuseste sa ajunga la consumatorul final, afacerea va decade. De aceea strategiile de marketing au aici un rol crucial. Pentru promovarea unui produs, compania trebuie sa se decida care este piata tinta. Piata tinta nu este altceva decat un anume segment de public caruia ii va fi adresat produsul. Piata tinta implica divizarea pietei totale in segmente si folosirea celor „patru P” (Produs, Pret, Plasament si Promovare) pe segmentul ales, pentru maximizarea vanzarilor si profitului. Strategiile de marketing targetat ajuta la identificarea nisei de populatie care, cel mai probabil, va achizitiona si folosi produsul sau serviciul.
Cum se identifica piata tinta: intregul concept se reduce la simplul fapt ca nu toata lumea poate fi multumita. Se marcheaza o sectiune de persoane catre care va putea fi promovat in mod eficient produsul. Ca specialist in marketing, o persoana trebuie sa identifice corect piata tinta, pentru maximizarea profitului.
Intrebarile care trebuiesc puse sunt:
– ce face produsul/serviciul?
– pentru cine este util produsul/serviciul?
– in ce regiune/tara va fi produsul acceptat?
Pentru a targeta un anume sector, piata totala trebuie divizata pe baza anumitor criterii precum: criterii demografice, geografice, comportamentale, psihologice si tehnologice.
Aceste tipuri de segmentare reprezinta o abordare pe larg a segmentarii pietei, fiecare categorie poate fi sub-segmentata pentru rezultate optime. Sa luam in considerare cateva exemple simple:
– blugii cu talie joasa – produsul este destinat tinerilor, adolescentilor, deci piata tinta se va baza pe o grupa de varsta intre 14-25 ani. Pe langa criteriul demografic, trebuie luat in considerare si cel geografic, nu toate tarile si regiunile vor accepta produsul. Tarile arabe au restrictii privind imbracamintea si astfel de produse nu se vor vinde.
– cosmeticele – segmentarea va trebui facuta aici in functie de sex, intrucat exista produse pentru ambele categorii. Desigur nu este suficient acest criteriul. Stilul de viata intra aici in discutie, deoarece cosmeticele reprezinta o gama foarte larga si variata de produse si se gasesc la costuri diferite, deci va fi necesara o segmentare psihologica si comportamentala
– produsele pentru bebelusi – aici se impune atat o segmentare pe varsta, cat si comportamentala, depinzand si de stilul de viata al parintilor si cat de mult sunt dispusi sa cheltuie pentru produsele de ultima generatie de pe aceasta piata.
Exemplele pot continua la nesfarsit, un lucru este insa clar: nu poti multumi pe toata lumea. Nu exista un produs pe piata in legatura cu care sa se declare oricine multumit. De aceea este importanta axarea pe un anume segment si investirea tuturor eforturilor si banilor pentru promovarea pe sectiunea respectiva de potentiali clienti.